bâldâbâc, bum, buf, pleosc, vâj

Zdrăngăneli de blide, vorbe, onomatopee

Natalie, you are a bad ass biiitch!

leave a comment »

‘wow, Natalie, all this from a Harvard graduate?’ :))

Embedding disabled by request, so click here to see Natalie rapping!

Anunțuri

Written by zdranga

Februarie 24, 2009 at 10:17 am

Publicat în Uncategorized

I am Galadriel

with 7 comments

Iubesc testele, mai ales cele care precum horoscopul, ne spun lucruri despre noi uneori evidente, care vin ca niște confirmări, sau și mai mult, ca mici gâdilări ale propriului orgoliu, pentru că orice rezultat ți-ar da, probabil e ceva pozitiv și încurajator. Uite cu ce personaj de fantasy/scifi sunt asociată eu, la testul Which Fantasy/SciFi Character Are You?

Which<br /> Fantasy/SciFi Character Are You?

O știe cineva pe tanti asta? Cum e, să cred ce zic ăștia aici>>>>>>>

Possessing a rare combination of wisdom and humility, while serenely dominating your environment you selflessly use your powers to care for others.
Even the smallest person can change the course of the future.
Galadriel is a character in the Middle-Earth universe.

Voi ce personaj sunteți?

Written by zdranga

Februarie 22, 2009 at 9:40 am

Publicat în Uncategorized

ritualuri de citit

with 6 comments

Ana Pauperiana mă provoacă să îmi analizez sau măcar formulez ritualurile de citit, leapșă la care mă gândesc demult și pe care azi consider că pot să o iau în brațe pe de-a-ntregul. Pentru că azi, după ceva timp, mi-am reactivat ritualurile de citit, și mi-am adus aminte cum fac asta.

Pe masa mea stau teanc o mulțime de cărți, neprăfuite dar și cam nemângâiate de multișor. Le-am adunat cu drag și curiozitate, și le-am pus aproape, să îmi fie la îndemână în caz că… Sunt mici povestioare sau romane, în română sau engleză, ficțiune sau eseuri despre etnicitate, ilustrații povestite sau idei serioase de filosofie. Toate stau la fel de nealintate, din toate am mușcat câte un pic, cu entuziasm pe care s-a așezat alt entuziasm, și tot așa până la înăbușire.

Just in case, iau o carte mică și ușoară cu mine în geantă, mai în fiecare zi. Dacă m-o apuca plictisul pe autobuz, sau dacă vreau să scap de priveliștea orașului gri-februar, să am în ce-mi vârî nasul, și să nu fie geaca domnului din față, ce se înghesuie în 32, ca noi toți. Azi e Lefebvre, dar între Teatru și Cipariu i-am răscolit două pagini, pe care le-am uitat imdiat, pierzându-mă cu privire până la ultima stație.

Când merg cu trenul îmi place să-mi fie cartea, sau măcar Dilema, companie. Le ascund în rucsac, le scot și le pun în poală înainte să îmi pun rucsacul sus, alături de sacoșa de rafie a doamnei din stânga mea, mă străduiesc să apuc locul la geam, pentru că acolo o să bată lumina mai frumos peste paginile mele. Locul la geam mă proiectează în tot felul de scenarii și gânduri, și deși frământ cartea în poală, uit de ea.

În fanteziile mele, alimentate de câteva experiențe care mi-au spus că se poate, și într-adevăr e plăcut, ritualurile mele de citit ar include un hamac cu privire peste dealuri pustii sau măcar peste întreg orașul, sau fie, măcar cu privire de la balconul meu. Ar mai fi un parc liniștit, cu frunze ce lasă umbre subtile pe pagini. Sau un câmp imens de iarbă, presărat cu flori, într-o zi caldă de toamnă, când gâzele deja nu te mai bâzâie. Și am mai văzut eu într-o revistă un colț de casă, de jos până sus fereastră, cu un divan cu perne multe, ce îmbie la întins.

bookmark

În mod real, încep ritualul meu de citit cu un slalom printre cărțile de pe birou. Mă așez, aprind lampa. Îi las lumina undeva pe perete, să nu îi simt prezența prea mult. Ceaiul e deja acolo, dulce și călduț doar.

Picioarele mi se suie pe scaun, un lotus stângaci. E probabil seară, destul de târziu, după o zi de muncă. On – și citim. www, o revistă, un post, un link, o recenzie, un eseu în pdf. Next, next, ochi mijiți, mă uit cu drag la cărțile de lângă mine. Într-o zi o să le deschid. Off.

Written by zdranga

Februarie 19, 2009 at 5:09 pm

Publicat în Uncategorized

tree portraits

with 5 comments

Iată unul din proiectele acelea care atârnă undeva, în aer, la care ne-am gândit mulți cu siguranță înainte să îl ia cineva în mâini, și să îl descoase. L-au luat mai mulți, azi am dat peste seria de fotografii a Annei Levinson, care face portete urbane de copaci.

No comment la alegerea mea.

utp9

Written by zdranga

Februarie 17, 2009 at 8:17 pm

Publicat în Uncategorized

rupe-i fâșu!

with 7 comments

Voi știți expresia asta? Ați folosit-o vreodată?

Habar nu mai am de unde a apărut, care e geneza și povestea ei, țin minte doar că într-un timp abuzam de expresia asta în orice ocazie și cu orice pretext. Sunt vorbe din același registru care un timp au circulat cam cum circulă acum așa zisele internet meme, un soi de mass-uri pe care le pasăm de la unii la alții. De fiecare dată când putea să aibă orice fel de legătură cu ceea ce povesteam, foloseam expresia rupe-i fâșu ca pe un soi de glumă internă care declanșa avalanșe de râs. Ah, și nu era în clasa a cincea, se înțelege nu?

Mai există expresii de genul ăsta? De unde vin ele și cine le-a scormonit oare pentru prima oară?

Written by zdranga

Februarie 4, 2009 at 12:31 pm

Publicat în Uncategorized

musical road

with 2 comments

Ce ziceți să mergeți pe un drum, în California sau Japonia, care cântă sub roțile mașinii pe care o conduceți? Ideea de  musical road se pare că a fost născocită (doar ca să ne confirme niște stereotipuri deja existente) în Japonia, iar de curând preluată de cei de la Honda pentru un drum din California. Șoseaua muzicală a fost o idee de promovare turistică în Japonia, iar cea din SUA stă sub motto-ul connecting drivers to the road.

Ar fi fain să proiecteze oamenii ăștia așa pricepuți un drum care să funcționeze ca un jukebox – când intri pe el, bagi moneda și alegi melodia. Sau poate asta ar fi și o idee bună de promovare turistică la noi – manele cu Guță pe autostrada București – Ploiești?

Written by zdranga

Februarie 3, 2009 at 4:45 pm

Publicat în Uncategorized

granițe reale, granițe mentale

with one comment

Denko Maleski, fost ministru de externe macedonian, plecând de la ideea hărții mentale versus celei reale, scrie aici un articol foarte interesant despre conflictele din Balcani, oprindu-se în mod special asupra relațiilor dintre Macedonia și Grecia, pe care le cunoaște bine. Sunt interesante și opiniile lui cu privire la mobilul dezbaterilor între cele două țări, dar și mai interesant mi se pare pasajul de început, când vorbește despre diferitele niveluri de percepție a granițelor dintre țări, despre dificultatea de a le defini, și despre greutatea cu care le putem înțelege adevărata gravitate atunci când ținem doar o hartă pe hârtie în mâini.

Textul lui mi-a adus aminte cât de mult îmi plac hărțile. Pe lângă faptul că vizual sunt impresionante, e fabulos cum îți pot stârni imaginația pentru a crea scenarii care să le animeze. Întotdeauna mi-a plăcut, uitându-mă la hărți, să îmi închipui atât mici colțuri și peisaje, dar mai ales povești care au loc în spațiul reprezentat acolo în miniatură, și care, cum spune și Maleski, fac ca întregi națiuni să se extindă sau contracteze, granițe să se șteargă sau deseneze din nou.

Una dintre observațiile lui Maleski în mod special mi-a părut extrem de lucidă, simplă și adevărată:

Every nation in the Balkans, where until very recently borders of nations, and even nations themselves, were carved out with fire and the sword, will tell you that history has done them wrong. It is a paradox, but everyone is speaking the truth.

Citind despre Balcani, dar mai ales discutând în tot felul de contexte cu oameni din diferite națiuni implicate în conflicte din zonă, descopăr enunțul de mai sus tot mai adevărat. Pare un truism, o banalitate, dar cred că truismul ăsta e unul din motivele pentru care cooperarea în zonă este dificilă – cu orice parte ai vorbi, fiecare e o victimă, și fiecăruia i s-a făcut o nedreptate de neiertat. Și concomitent,toți par să aibă dreptate, în felul lor.

Ceea ce mi-a mai plăcut în articolul lui Maleski e o povestioară dintr-o călătorie din copilărie cu mama lui, pe un lac ce era împărțit cu Albania și Grecia. Atunci, la vârsta de 7 ani, a avut primul contact real cu granițele, care pentru el însemnau, simplu, sârmă ghimpată, și pe care cu greu și le imagina delimitând frontiera, pe apă. Mi-a adus aminte de propria mea dificultate de a-mi imagina granițele reale, pe care vizual mi le închipuiam ca spații imense cu sârmă ghimpată sau cu un canal plin de apă ca în jurul fortărețele medievale, unde stau soldați-crocodili gata să pape clandestinii.

Written by zdranga

Ianuarie 31, 2009 at 6:27 pm

Publicat în Uncategorized