bâldâbâc, bum, buf, pleosc, vâj

Zdrăngăneli de blide, vorbe, onomatopee

granițe reale, granițe mentale

with one comment

Denko Maleski, fost ministru de externe macedonian, plecând de la ideea hărții mentale versus celei reale, scrie aici un articol foarte interesant despre conflictele din Balcani, oprindu-se în mod special asupra relațiilor dintre Macedonia și Grecia, pe care le cunoaște bine. Sunt interesante și opiniile lui cu privire la mobilul dezbaterilor între cele două țări, dar și mai interesant mi se pare pasajul de început, când vorbește despre diferitele niveluri de percepție a granițelor dintre țări, despre dificultatea de a le defini, și despre greutatea cu care le putem înțelege adevărata gravitate atunci când ținem doar o hartă pe hârtie în mâini.

Textul lui mi-a adus aminte cât de mult îmi plac hărțile. Pe lângă faptul că vizual sunt impresionante, e fabulos cum îți pot stârni imaginația pentru a crea scenarii care să le animeze. Întotdeauna mi-a plăcut, uitându-mă la hărți, să îmi închipui atât mici colțuri și peisaje, dar mai ales povești care au loc în spațiul reprezentat acolo în miniatură, și care, cum spune și Maleski, fac ca întregi națiuni să se extindă sau contracteze, granițe să se șteargă sau deseneze din nou.

Una dintre observațiile lui Maleski în mod special mi-a părut extrem de lucidă, simplă și adevărată:

Every nation in the Balkans, where until very recently borders of nations, and even nations themselves, were carved out with fire and the sword, will tell you that history has done them wrong. It is a paradox, but everyone is speaking the truth.

Citind despre Balcani, dar mai ales discutând în tot felul de contexte cu oameni din diferite națiuni implicate în conflicte din zonă, descopăr enunțul de mai sus tot mai adevărat. Pare un truism, o banalitate, dar cred că truismul ăsta e unul din motivele pentru care cooperarea în zonă este dificilă – cu orice parte ai vorbi, fiecare e o victimă, și fiecăruia i s-a făcut o nedreptate de neiertat. Și concomitent,toți par să aibă dreptate, în felul lor.

Ceea ce mi-a mai plăcut în articolul lui Maleski e o povestioară dintr-o călătorie din copilărie cu mama lui, pe un lac ce era împărțit cu Albania și Grecia. Atunci, la vârsta de 7 ani, a avut primul contact real cu granițele, care pentru el însemnau, simplu, sârmă ghimpată, și pe care cu greu și le imagina delimitând frontiera, pe apă. Mi-a adus aminte de propria mea dificultate de a-mi imagina granițele reale, pe care vizual mi le închipuiam ca spații imense cu sârmă ghimpată sau cu un canal plin de apă ca în jurul fortărețele medievale, unde stau soldați-crocodili gata să pape clandestinii.

Written by zdranga

Ianuarie 31, 2009 la 6:27 pm

Postat in Uncategorized

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Am citit mult odata despre treaba asta cu Macedonia si Grecia si de ce nu suporta grecii ca altii sa foloseasca aceasta denumire. Harta aceea istorica include o mare parte din Grecia care cuprinde Salonicul si a fost folosita ca pretext de catre Tito pe vremea razboilui civil din Grecia. Aici scrie mai mult:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Macedonia_naming_dispute

    ggl

    Februarie 1, 2009 at 5:28 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: