Categorisit la Uncategorized
Văzusem acum ceva timp pe net o idee de decorare a unei ghirlande de lumini, din cofrage de ouă. Cofrage de ouă am găsit, ghirlanda albă fără brizbrizuri mai greu dar până la urmă am găsit-o şi pe ea, timp sâmbătă am avut, mână de ajutor de la Brice să tăiem cofragele la fel, şi după un pic de muncă, iacă rezultatul:

Categorisit la Uncategorized

Există twitter, mai ştiam de facebook, şi mai sunt sms-uri, şi bloguri, şi white boards şi numai faţă-n-faţă nu, ca să ne dăm de ştire unul altuia ce facem acum, ce vom face peste cinci minute, ce am făcut aseară, ce nu voi face azi. Pretty Bitter a mai făcut carneţelul ăsta de mai sus, în care îţi dai de ştire ce vei face azi, un planner instantaneu care cu siguranţă îţi va organiza ziua.
Aş pune de un pseudo-twitter aici, pe blog. Ia ziceţi, voi ce aţi scrie dacă aţi avea una bucată foaie din carneţelul ăsta în faţă? Un singur lucru, pe care îl veţi face azi, şi care merită notat?
Cum eu mi-am dat demisia ieri, azi totul va fi banal. Lucrul meu puţin mai banal azi va fi
//////// O să fac o cafea, o să îi pun zahăr, scorţişoară, spumă de lapte, tot ce cere protocolul, şi o să o beau în locul cuiva care nu e aici. Bonus, o să îi scriu (pe twitter? pe facebook? un email?) şi o să îi povestesc cum a fost.///////////
Voi?
Categorisit la Uncategorized
“My mind ballooned with nervous fear. I looked at Pip and for a split second I felt as though she was nobody special in the larger scheme of my life. She was just some girl who had tied me to her leg to help her sink when she jumped of the bridge. Then I blinked and I was in love with her again”.
Something that needs nothing
Miranda July

my little pink companion for the faded evenings. her curly stories and the simplicity of a gift. wrapped up in the bed sheets, to cover a secret that you will skip to witness – I step on it with my sleep, every night, carelessly. But I thank you. You know how to sink me into sleep, and cause it sounds better, song-like, a little detail> even from miles and miles away.
Categorisit la Uncategorized
Ştiu nişte băieţi, multiculturali rău, care s-au unit acum vreo trei ani în Am*dam, şi-au pus pălăriile pe stradă şi au început să cânte împreună. De atunci au scos şi un cd, şi-au dres şi ei ca tot omul pagină pe myspace, au călătorit în nenumărate locuri şi dincolo de mări şi ţări au ajuns şi la Cluj. Acum pentru prima dată în componenţă (semi)completă, au cântat deja în Cluj şi în seara asta trag un chef în Zorki. Dacă vreţi să vedeţi ceva colorat şi muzical, să dansaţi de vă sar capacele şi să beţi o bere pe Amari szi, amari, haideţi în Zorki, în seara asta (6 ianuarie) de la ora 21.00. Da’ veniţi pregătiţi şi cu 20 de RON de plecare, că na, frate frate da’ brânza-i pe bani

Categorisit la Uncategorized
Goosefraba
A soothing sound Eskimo mothers would whisper in order to sooth their young.
my reflection of it, stolen from the virtual world>

ok, she’s not a mother, nor an Eskimo. She’s not whispering either, but I think she is goosefraba.
Categorisit la Uncategorized
Pozele mele şi un pic de poveste, în ultimul număr cu cifră rotundă din revista Verso. Pe site puteţi vedea doar coperta cu mâţa mea pe care se întind nume celebre, şi una dintre fotografiile publicate. Pentru povestioară şi restul pozelor, ia revista neamule!
Categorisit la Uncategorized
…numere de telefon: tapându-le obsesiv, încercând să dau de cineva la celălalt capăt al firului, la care îmi închipui că cineva vorbeşte cu mama, fiica, cumnata sau vecina despre ce să mai gătească de sărbători, să zicem. În acest episod, primăria din Bratca, la care sun as we’re speaking, şi al cărei număr îmi va rămâne o ţâră imprimat sub degete: 0.2.5.9.3.1.5.6.5.0.
hai noo, răspunde, primăăăărie!
Categorisit la Uncategorized

Lume, lume, hai la târg!
Vă invităm cu drag la târgul de artizanat Home Made Fair, pe data de 13 decembrie între orele 12 şi 20, la Casa Tranzit (str. Bariţiu nr. 16). Vino să găseşti cadoul cel mai creativ pentru sărbători, să înveţi să faci lucruşoare frumoase cu oameni pricepuţi, şi să schimbi idei noi şi şugubeţe în jurul unei căni de ceai şi prăjituri făcute în casă!
Am adunat laolaltă artizani care îţi arată ce obiecte fac – cercei, mărgele, accesorii, tricotaje, cutii lemn, obiecte decorative, tablouri, figurine modelate, haine personalizate, decoraţii pentru Crăciun. Iar dacă vrei să deprinzi îndemânări noi, poţi învăţa de la oameni pricepuţi participând la atelierele de creaţie – mărgelit, jonglat, confecţionarea mobilei din carton, origami, etc.
Cheamă-ţi şi prietenii să vadă şi expoziţia foto street@homemade.fair, care surprinde într-un mod inedit scene de stradă.
Atmosfera va fi dată de muzica retro care se va auzi în surdină şi completată de ţinutele vintage şi proiecţiile video.
Vă aşteptăm cu drag!

Categorisit la Uncategorized
Până pe 10 ianuarie, la galeria de la subsolul Casei Matei, se poate vedea expoziţia lui Florin Mitroi, cu lucrări de grafică şi pictură adunate din colecţia familiei acestuia. Mitroi se pare că nu a avut parte decât de o expoziţie personală în timpul vieţii, aceasta de acum fiind organizată postum de Fundaţia Dala. Despre Mitroi nu ştiam mare lucru până acum, dar am descoperit cu plăcere unele dintre lucrările lui, destul de diverse ca tehnică dar caracterizate de o geometrie impresionantă. Pavel Şuşară spunea ceva despre Mitroi care mi se pare că se regăseşte destul de mult în lucrările din expoziţie:
“În mod cert, Florin Mitroi suferea; suferea prin natura lui, suferea fizic, suferea moral în calitatea sa de martor involuntar la evenimentele unei lumi absurde, suferea cu o voluptate secretă în disputele interminabile cu pictura, cu ordinea ei ascunsă, cu inerţiile şi cu revoltele materiei şi ale limbajului.”
Mergeţi să vedeţi expoziţia! Şi dacă tot sunteţi în zonă, la doi paşi mai încolo puteţi merge la shopping în noul (şi primul) magazin cu produse ecologice din Cluj – Coşul Verde. Îl găsiţi într-o curte pe strada Sextil Puşcariu (imposibil de ratat, este un semn afară). Veţi găsi un magazin cochet, frumos aranjat, cu nu foarte multe produse, dar bune bune, şi ecologice. Paste, brânzeturi, legume, condimente, vin şi suc de mere, fructe uscate, la preţuri un pic pentru răsfăţaţi, dar eu zic că merită! Nu o să vă hrăniţi în fiecare zi de acolo, dar dacă vreţi să promovaţi ceva sănătos, şi să investiţi în micii producători care au ales agricultura ecologică, aici aveţi şansa. Magazinul este iniţiativa a patru asociaţi tineri, feţe cunoscute de prin campania pentru Roşia Montană, activişti de mediu.

Ceea ce recomand cu căldură din magazin este sucul de mere de la Mălâncrav (11 lei un litru) – e atât de bun! I-am cunoscut pe cei care se ocupă de mica afacere, iniţiată de Mihai Eminescu Trust, care a concesionat nu ştiu câte hectare de livadă, în care se pare că prinţul Charles a investit la greu. Din recolta de pomicultură ecologică se obţine sucul ăsta minunat, fără adaos de zahăr sau alte porcării. Mai găsiţi brânzeturi ecologice şi gustoase de la ferma Schuster, din Moşna – m-aş apuca de mâncat brânză după ce am văzut bunătăţile făcute de oamenii ăştia.
În schimb eu am mai pus în coş nişte sare cu condimente de la Raddatz, parcă, un alt neamţ cu o poveste tipică de “refugiat” în satele din Transilvania, de data asta la Ţopa, un sat nu departe de Sighişoara. La ferma lui Raddatz se cresc legume, dar mai ales plante aromatice şi medicinale, şi din câte ştiu ferma este inclusă în sistemul WWOOF, am cunoscut câţiva oameni care au lucrat câte puţin pe timpul verii acolo.

