bâldâbâc, bum, buf, pleosc, vâj

Ana Pauperiana mă provoacă să îmi analizez sau măcar formulez ritualurile de citit, leapșă la care mă gândesc demult și pe care azi consider că pot să o iau în brațe pe de-a-ntregul. Pentru că azi, după ceva timp, mi-am reactivat ritualurile de citit, și mi-am adus aminte cum fac asta.

Pe masa mea stau teanc o mulțime de cărți, neprăfuite dar și cam nemângâiate de multișor. Le-am adunat cu drag și curiozitate, și le-am pus aproape, să îmi fie la îndemână în caz că… Sunt mici povestioare sau romane, în română sau engleză, ficțiune sau eseuri despre etnicitate, ilustrații povestite sau idei serioase de filosofie. Toate stau la fel de nealintate, din toate am mușcat câte un pic, cu entuziasm pe care s-a așezat alt entuziasm, și tot așa până la înăbușire.

Just in case, iau o carte mică și ușoară cu mine în geantă, mai în fiecare zi. Dacă m-o apuca plictisul pe autobuz, sau dacă vreau să scap de priveliștea orașului gri-februar, să am în ce-mi vârî nasul, și să nu fie geaca domnului din față, ce se înghesuie în 32, ca noi toți. Azi e Lefebvre, dar între Teatru și Cipariu i-am răscolit două pagini, pe care le-am uitat imdiat, pierzându-mă cu privire până la ultima stație.

Când merg cu trenul îmi place să-mi fie cartea, sau măcar Dilema, companie. Le ascund în rucsac, le scot și le pun în poală înainte să îmi pun rucsacul sus, alături de sacoșa de rafie a doamnei din stânga mea, mă străduiesc să apuc locul la geam, pentru că acolo o să bată lumina mai frumos peste paginile mele. Locul la geam mă proiectează în tot felul de scenarii și gânduri, și deși frământ cartea în poală, uit de ea.

În fanteziile mele, alimentate de câteva experiențe care mi-au spus că se poate, și într-adevăr e plăcut, ritualurile mele de citit ar include un hamac cu privire peste dealuri pustii sau măcar peste întreg orașul, sau fie, măcar cu privire de la balconul meu. Ar mai fi un parc liniștit, cu frunze ce lasă umbre subtile pe pagini. Sau un câmp imens de iarbă, presărat cu flori, într-o zi caldă de toamnă, când gâzele deja nu te mai bâzâie. Și am mai văzut eu într-o revistă un colț de casă, de jos până sus fereastră, cu un divan cu perne multe, ce îmbie la întins.

În mod real, încep ritualul meu de citit cu un slalom printre cărțile de pe birou. Mă așez, aprind lampa. Îi las lumina undeva pe perete, să nu îi simt prezența prea mult. Ceaiul e deja acolo, dulce și călduț doar.

Picioarele mi se suie pe scaun, un lotus stângaci. E probabil seară, destul de târziu, după o zi de muncă. On – și citim. www, o revistă, un post, un link, o recenzie, un eseu în pdf. Next, next, ochi mijiți, mă uit cu drag la cărțile de lângă mine. Într-o zi o să le deschid. Off.

Iată unul din proiectele acelea care atârnă undeva, în aer, la care ne-am gândit mulți cu siguranță înainte să îl ia cineva în mâini, și să îl descoase. L-au luat mai mulți, azi am dat peste seria de fotografii a Annei Levinson, care face portete urbane de copaci.

No comment la alegerea mea.

Voi știți expresia asta? Ați folosit-o vreodată?

Habar nu mai am de unde a apărut, care e geneza și povestea ei, țin minte doar că într-un timp abuzam de expresia asta în orice ocazie și cu orice pretext. Sunt vorbe din același registru care un timp au circulat cam cum circulă acum așa zisele internet meme, un soi de mass-uri pe care le pasăm de la unii la alții. De fiecare dată când putea să aibă orice fel de legătură cu ceea ce povesteam, foloseam expresia rupe-i fâșu ca pe un soi de glumă internă care declanșa avalanșe de râs. Ah, și nu era în clasa a cincea, se înțelege nu?

Mai există expresii de genul ăsta? De unde vin ele și cine le-a scormonit oare pentru prima oară?

Ce ziceți să mergeți pe un drum, în California sau Japonia, care cântă sub roțile mașinii pe care o conduceți? Ideea de  musical road se pare că a fost născocită (doar ca să ne confirme niște stereotipuri deja existente) în Japonia, iar de curând preluată de cei de la Honda pentru un drum din California. Șoseaua muzicală a fost o idee de promovare turistică în Japonia, iar cea din SUA stă sub motto-ul connecting drivers to the road.

Ar fi fain să proiecteze oamenii ăștia așa pricepuți un drum care să funcționeze ca un jukebox – când intri pe el, bagi moneda și alegi melodia. Sau poate asta ar fi și o idee bună de promovare turistică la noi – manele cu Guță pe autostrada București – Ploiești?

Denko Maleski, fost ministru de externe macedonian, plecând de la ideea hărții mentale versus celei reale, scrie aici un articol foarte interesant despre conflictele din Balcani, oprindu-se în mod special asupra relațiilor dintre Macedonia și Grecia, pe care le cunoaște bine. Sunt interesante și opiniile lui cu privire la mobilul dezbaterilor între cele două țări, dar și mai interesant mi se pare pasajul de început, când vorbește despre diferitele niveluri de percepție a granițelor dintre țări, despre dificultatea de a le defini, și despre greutatea cu care le putem înțelege adevărata gravitate atunci când ținem doar o hartă pe hârtie în mâini.

Textul lui mi-a adus aminte cât de mult îmi plac hărțile. Pe lângă faptul că vizual sunt impresionante, e fabulos cum îți pot stârni imaginația pentru a crea scenarii care să le animeze. Întotdeauna mi-a plăcut, uitându-mă la hărți, să îmi închipui atât mici colțuri și peisaje, dar mai ales povești care au loc în spațiul reprezentat acolo în miniatură, și care, cum spune și Maleski, fac ca întregi națiuni să se extindă sau contracteze, granițe să se șteargă sau deseneze din nou.

Una dintre observațiile lui Maleski în mod special mi-a părut extrem de lucidă, simplă și adevărată:

Every nation in the Balkans, where until very recently borders of nations, and even nations themselves, were carved out with fire and the sword, will tell you that history has done them wrong. It is a paradox, but everyone is speaking the truth.

Citind despre Balcani, dar mai ales discutând în tot felul de contexte cu oameni din diferite națiuni implicate în conflicte din zonă, descopăr enunțul de mai sus tot mai adevărat. Pare un truism, o banalitate, dar cred că truismul ăsta e unul din motivele pentru care cooperarea în zonă este dificilă – cu orice parte ai vorbi, fiecare e o victimă, și fiecăruia i s-a făcut o nedreptate de neiertat. Și concomitent,toți par să aibă dreptate, în felul lor.

Ceea ce mi-a mai plăcut în articolul lui Maleski e o povestioară dintr-o călătorie din copilărie cu mama lui, pe un lac ce era împărțit cu Albania și Grecia. Atunci, la vârsta de 7 ani, a avut primul contact real cu granițele, care pentru el însemnau, simplu, sârmă ghimpată, și pe care cu greu și le imagina delimitând frontiera, pe apă. Mi-a adus aminte de propria mea dificultate de a-mi imagina granițele reale, pe care vizual mi le închipuiam ca spații imense cu sârmă ghimpată sau cu un canal plin de apă ca în jurul fortărețele medievale, unde stau soldați-crocodili gata să pape clandestinii.

La cursul de Human Resource Management, discutând despre cultura organizaţională, cred, am descoperit un test făinuţ, care îţi pune la încercare ori capacitatea de a-ţi identifica propriile stereotipuri, ori pur şi simplu potrivirea într-ale clişeelor cu cei care au făcut testul. Nu sunt foarte sigură ce anume poate să spună cu rigoare ştiinţifică rezultatul testului respectiv, însă pe mine m-a amuzat să mă joc cu propriile modele mentale cu privire la cultura naţională, şi vă propun să o faceţi şi voi.

Testul e simplu – aveţi câteva afirmaţii simple, pe care trebuie să le potriviţi cu ţara căreia credeţi că i se potriveşte fiecare. Acum ştiu că există gugăl şi alte minunăţii care fac trişarea mult prea la îndemână, dar mizez pe interestul vostru pur şi inocent de a vă juca puţin, şi pe corectitudinea cu care vă veţi zbate pe un premiu surpriză pe care îl veţi primi de la mine. Câştigă cel care are cele mai multe răspunsuri corecte, dar şi cel care are cele mai multe aberaţii, premii desigur proporţionale cu efortul pe care îl depune fiecare!

Ready, steady, goOoO ::::

1. Ai doua vaci.
Vinzi una si cumperi un taur.
Cireada se inmulteste iar economia prospera.
Le vinzi si iesi la pensie cu castigul.

2. Ai doua vaci.
Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit pentru patru.
Esti surprins cand vaca moare.

3. Ai doua vaci.
Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci.

4. Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte.
Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Pokemon, si le promovezi la scara globala.

5. Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani, sa manance o data pe luna si sa se mulga singure.

6. Ai doua vaci.
Amandoua sunt nebune.

7. Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt.
Pleci in pauza de pranz.

8. Ai doua vaci.
Le numeri si afli ca ai 5 vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 42 de vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 12 vaci.
Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca.

9. Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ti apartine.
Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare.

10. Ai doua vaci.
Te inchini la ele.

11. Ai doua vaci.
Ai 300 de oameni care le mulg.
Declari somaj zero, productivitate bovina inalta si arestezi reporterul care a publicat cifrele.

12. Ai 6 vaci, costuri cat pentru 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment si dai vina pe bou.

13. N-ai nici-o vaca. Contractezi doua cu statul si faci vila cu fonduri U.E. pe care o declari staul.
Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizata calamitata.
O iei de la capat. Ceilalti se uita ca vitelu la poarta noua.

update: ca să nu copiaţi la lucrare, nu o să las răspunsurile să curgă decât când mă hotărăsc că vreau să scriu despre altceva şi o să închid concursul. dar mai aveţi cel puţin 3 zile în care presimt că nu o să am nimic nou de spus.

If you ever had doubts about how original you should or can be… A Jim Jarmusch quote:

image credit

I couldn’t take my eyes off her hands. How could something so petit move so rapidly and give birth to something so grand? If they would have a synonym, I would vote for fragility. You would say white, and we would have a word game. And we would continue, and she will have already finished and look at us with her silly deep eyes, petit as well, until we would stop.

We would look at it in wonder. It is longer than her own body, and I would totally feel like wrapping her up in it, to keep her cold body warm and her eyes away from me. They charm. And it’s irreversible. I am scared of irreversible things, especially when they’re coming from a girl. Oh, and a girl like that…

She kept the same deep look and a silly silly posture of her hands. They were still moving rapidly and I would still think of synonyms. Silly boy, take it with you, trap her in your photo, keep your body warm instead, and look into her eyes until you see their end. Meanwhile walk away, take the spell with you, her photo and the fabric. Every time your nose will show off from behind, her spell will be there, little atoms that tickle you through the wool.

©photo: Brice

În toată nebunia asta, zic să ne căutăm fiecare personajul care ne reprezintă cel mai fidel, sau eventual puteţi completa piramida cu portretul vostru?

Pastişa e din 1911, sursa SUA, la mine a ajuns prin ţ-şpe conexiuni, pe net.

În aşteptarea Darjeeling (Un)Limited (Wes Anderson), am trecut prin Hotel Chevalier. Prea puţin impresionantă Nat naked, despre care s-a vorbit atât, sau poate mie nu-mi stă inima în gât la gândul unei femei ca Natalie Portman în toată grandoarea nudităţii ei? Mi-a plăcut în schimb grandoarea (tot nudă) a scenelor de hotel, un spaţiu închis dar plin de simboluri, care doar la final se deschide, spre Paris, oprindu-se în zidurile apropiate, de vis-a-vis. Wanna see my view of Paris?

Cred că filmul mi-ar fi plăcut mai puţin dacă nu ar fi fost Peter Sarstedt – Where do you go to my lovely? Cel puţin versului I want to look inside your head, yes I do… nu pot să îi rezist.

De altfel, Hotel Chevalier mi-a rămas în memorie ca o construcţie în jurul melodiei, în care din când în când personajele intervin pentru a spune replici pe care eu le iau, ca de obicei, personal, pentru că ştiu că vorbesc cu mine, sau cel puţin pentru mine:

Her: Are you running away from me?
Him: I thought I already did.